Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un model a primit o ”ofertă” la operația estetică, în club. Ce a pățit apoi. GALERIE FOTO

Grace Teal este o mamă, în vârstă de 32 de ani, care spune că arată ca și cum ar fi avut „zece runde cu Mike Tyson”, din cauza unei intervenții nereușitre.

Femeia din Marea Britanie a vrut să își mărească buzele cu numai 80 de lire, după ce a primit o ofertă. Grece se afla într-un club împreună cu prietenele ei când a primit „reducerea”, pe care a acceptat-o fără ezitare.

Vedeți în galeria foto a acestui articol cum arată modelul!

Însă femeii i-a fost injectată în buze o substanță ieftină, iar după câteva zile, a început să aibă dureri insuportabile.

„După trei săptămâni am început să am bășici pe buze. Am fost la un medic estetician specialist, care a reușit să rezolve problema. Acum înțeleg cât de importantă este suma pe care o plătești pentru astfel de intervenții și cât de important este să apelezi la un specialist”, a spus Grece, potrivit Daily Star

 

Citește și
Cum a reușit o fetiță cu dizabilități să fie model
Cum a reușit o fetiță cu dizabilități să fie model. „Nu s-a gândit că va ajunge până aici”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult