Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un magazin de echipament sportiv a rulat imagini pornografice pe ecranele din vitrine

Reprezentanții un magazin de echipament sportiv Asics din Auckland, Noua Zeelandă, și-au cerut scuze după ce pe ecranele promoţionale din vitrinele sale au rulat, timp de mai multe ore, imagini pornografice.

Un purtător de cuvânt al firmei japoneze de echipament sportiv a declarat luni pentru New Zealand Herald că Asics a contactat poliţia în legătură cu incidentul care a avut loc duminică dimineaţă, relatează Agerpres.

În cadrul unui mesaj publicat pe Facebook, retailerul a declarat că „o persoană necunoscută a obţinut acces la ecranele aflate deasupra magazinului nostru din centrul Auckland, iar pe ecrane a rulat conţinut inacceptabil”.

„Dorim să ne cerem scuze oricărei persoane care a văzut acest lucru”, se precizează în declaraţie.

O anchetă este în desfăşurare pentru a se afla cum a ajuns conţinutul pornografic pe ecranele mari ale magazinului.

Citește și
Pompier pedofil Giurgiu
Explicația șocantă a pompierului acuzat de pornografie infantilă. Cum au ajuns pozele în telefonul său

O femeia care mergea să ia micul dejun împreună cu fiul său în vârstă de 7 ani în cea mai aglomerată zonă comercială din Auckland a declarat că imaginile au fost „complet inadecvate şi ofensatoare”.

„M-am uitat mai bine pentru că pur şi simplu nu mi-a venit să cred ce vedeam”, a spus ea.

„Nu este ceva la care ai vrea să fie expuşi copiii şi este, de asemenea, jenant pentru Auckland ca destinaţie turistică”, a adăugat femeia

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult