Un individ urmărit de poliție a rămas atârnat pe un cablu de telefonie. Bărbatul a pus ofițerii pe jar
Poliția din Vancouver a fost atunci alertată cu privire la spargerea unui vehicul și furtul mai multor bunuri, ulterior hoțul intrând într-o grădină de unde a furat o bicicletă, scrie New York Post.
Un vecin a fost martor la tâlhărie și l-a urmărit pe suspect, acesta fiind identificat mai târziu de poliție drept Romando E. Stanley.
Acesta a aruncat bicicleta și a început să alerge. În tot acest timp, poliția se afla pe urmele lui. Un ofițer a fost trimis într-o altă zonă, fiind informat că un bărbat care corespunde descrierii lui Stanley a intrat în sediul unei firme, a luat telefonul unui angajat și l-a lovit pe acesta în piept, apoi a plecat.
În timp ce investigau locul faptei, polițiștii au fost informați că același bărbat s-a urcat pe un acoperiș de unde aruncă cu cărămizi pe trotuar.
Ofițerii ajunși acolo au încercat să-l convingă pe bărbat să se dea jos de pe acoperiș, însă fără succes. Stanley a încercat să treacă strada folosindu-se de un cablu de telefonie, însă a rămas blocat pe fir aproximativ 45 de minute.
Individul a căzut, într-un final, pe o mașină de pompieri poziționată sub el pentru atenuare. Bărbatul a fost reținut.