Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un frizer de 19 ani a fost ucis și decapitat după ce i-a spus șefului său că vrea să demisioneze. Cadavrul său, găsit în mare

Un tânăr egiptean de 19 ani, care lucra în Italia, a fost ucis, decapitat și aruncat în mare după ce s-a certat cu șeful său, pentru că își dorea să lucreze în altă parte, potrivit agenției italiene ANSA.

Mahmoud Abdalla a fost ucis în noaptea de 23 spre 24 iulie. Trupul său a fost găsit în mare, în apropierea portului Santa Margherita Ligure, cu capul și mâinile tăiate.

Tânărul lucra la o frizerie din Compagnia di Chiavari, dar își dorea să plece. Însă în momentul în care i-a spus angajatorului că vrea să demisioneze, a avut loc o ceartă între cei doi, care a dus la uciderea băiatului de 19 ani.

Procurorii din Genova au decis reținerea a doi cetățeni egipteni - Abdelwahab Ahmed Gamal Kamel, în vârstă de 26 de ani - proprietarul frizeriei - și Mohamed Ali Abdelghani Ali, de 27 de ani.

Conform anchetatorilor, cei doi mai întâi l-au înjunghiat până la moarte pe Mahmoud, l-au pus într-o valiză și l-au dus de la Genova la Chiavari cu un taxi. Acolo i-au dezmembrat cadavrul și l-au aruncat în mare.

Rămășițele lui Mahmoud au fost găsite după ce o mână a fost descoperită pe plaja din Chiavari.

Cei doi suspecți s-au acuzat reciproc de uciderea tânărului de 19 ani. Ulterior Mohamed Ali Abdelghani Ali a declarat că Mahmoud s-a certat cu Abdelwahab Ahmed Gamal Kamel și l-a amenințat cu o plângere. Apoi, tânărul de 19 ani ar fi luat un cuțit, iar Ali l-ar fi tăiat la mână, încercând să îl dezarmeze, conform spuselor sale. Victima ar fi căzut apoi pe un cuțit, suferind o rană care i-ar fi provocat moartea.

Anchetatorii au reușit să le dea de urmă și să îi aresteze pe cei doi suspecți cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult