Un elefant a evadat în timp ce stătea la coadă la vamă. Cum a fost prins
Your browser doesn't support HTML5 video.
Poliţia din Belarus a prins un elefant pe uliţa satului Leskovo, în apropiere de graniţa cu Polonia, după ce animalul a scăpat după ce era dus la controlul vamal. Uriaşul pachiderm aparţinea unui circ şi aştepta la coadă la punctul de trecerea frontierei, pe o păşune de lângă sat, împreună cu alte animale ale circului.
La un moment dat, elefantul şi-a pierdut răbdarea. A rupt gardul şi a luat-o la pas prin sat. Speriaţi, oamenii au sunat la numărul de urgenţă şi, neştiind cum să procedeze, autorităţile au trimis un echipaj de poliţie rutieră.
Fără să-şi piardă cumpătul, agenţii de poliţie au oprit animalul şi l-au condus, cu vorba bună, înapoi pe păşunea de unde evadase.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!