Un drum județean din Alba, blocat de o alunecare de teren. Sute de oameni au rămas izolați
Circulaţia rutieră între oraşul Teiuș şi Valea Mănăstirii a fost blocată. Pentru că nu mai există alt drum de acces, sute de oameni au rămas izolaţi.
Autorităţile au intervenit cu mai multe utilaje, pentru a fi reluat traficul cât de curând. Însă lucrările sunt anevoioase şi s-ar putea prelungi şi miercuri.
Dezastrul provocat de ploile abundente a făcut să se desprindă de pe versanţi bolovani, copaci şi pământ. Luni seară, drumul judeţean a fost blocat în totalitate.
Cei care au vrut să ajungă în zona Valea Mănăstirii au fost nevoiţi să se întoarcă din drum.
De suferit au şi oamenii din zonă. Pe lângă inundaţii, unii nu mai pot ajunge pe drumul care leagă mai multe localităţi.
Autorităţile au intervenit cu mai multe utilaje, însă au o misiune dificilă şi echipele să străduiesc să înlăture bolovanii şi malul de pământ.
Marius Hațegan, vicepreşedinte CJ Alba: "Am deblocat luni drumul, însă în cursul nopţii alte aluviuni au ajuns din nou pe drum şi l-au blocat şi am interveit cu vole".
Traian Popă, primar Stremţ: "Au ajuns în jur de 5 mii metri cubi de aluviuni şi bolovani, iar 50 metri liniari de drum este blocat în totalitate. Nu cred că vom reuşi să îl deblocăm marți. A plouat foarte mult la noi şi efectiv a venit versantul pe drum. În partea cealaltă sunt blocaţi în jur de 200 de oameni care nu pot să treacă".
Traficul rutier va putea fi reluat în cursul nopţii sau cel târziu miercuri, dacă nu se produc noi alunecări de teren.