Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un copil de aproape 3 ani a pus pe jar autoritățile, după ce a dispărut din curte. Unde a fost găsit

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un copil de nici trei ani din Gorj a pus pe jar polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari.

Băiețelul, rămas în grija bunicii, a dispărut din curte, spre groaza rudelor, care au cerut ajutor.

Micuțul a fost găsit după lăsarea întunericului. Era la doi kilometri de casă, ghemuit într-o groapă, acoperit cu frunze.

A fost anunțul așteptat de toată lumea, care a venit după ore întregi de căutări disperate, la care au luat parte peste o sută de voluntari, polițiști, jandarmi, pompieri și salvamontisti. Toți au fost alertați la scurt timp după ce mama băiețelului în vârstă de doi ani și șapte luni a observat că micuțul nu mai este în curte.

Ștefania Cazacu, mama copilului: „După ce m-am întors, am văzut-o pe bătrână și a spus că nu e cu ea și am început să căutăm. Ne-am alarmat și am căutat și la apă și la drum și pe drumul pădurii și nu. Dacă nu l-am găsit, am sunat la Poliție, că nu mai era altceva de făcut.” Localnic: „Toți ne organizăm să îl căutăm prin pădure. Vine noaptea și nu contează, avem laterne și găsim copilașul.”

Citește și
Copil de trei ani dispărut din Covasna, găsit teafăr după o noapte. 100 de oameni l-au căutat
Copil de 3 ani dispărut în Covasna, găsit teafăr după o noapte. 100 de oameni l-au căutat

Pentru că se întuneca și era frig, oamenii s-au mobilizat și au periat împrejurimile comunei Schela.

Adi Câmpeanu, primar comuna Runcu: „Probabil că dacă nu era găsit în noaptea asta, nu era posibil mâine dimineață să mai fie în viață. Suntem foarte bucuroși că e în viață copilul.”

Vecină: „Nu credeam că se poate duce atât. Nu l-a văzut nimeni. Absolut nimeni.”

Copilul a fost găsit într-o groapă acoperită cu frunze, la doi kilometri depărtare de localitate, într-o zonă cu teren accidentat.

Petre Popescu, polițist: „Dacă nu țipa, treceam pe lângă el, așa l-am auzit și ne-am dus la el. Era dezbrăcat, decât în tricou și papucei. Un papuc era pe acolo aruncat. L-am luat în brațe, l-am pus în geacă și am venit cu el repede încoace.” Băiețelul a fost preluat de un echipaj medical și dus la spital, pentru investigații, iar doctorii spun că starea lui de sănătate este bună.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult