Un copil a căzut din mașină după ce a deschis ușa, în timp ce autoturismul rula cu viteză pe autostradă. VIDEO
Incidentul a avut loc la începutul săptămânii și a fost surprins de o cameră de supraveghere. Pe înregistrare se vede o persoană care cade dintr-o mașină care rula cu viteză, la ieșirea de pe autostrada I-35 din Iowa, potrivit New York Post.
În imagini se vede cum tânărul este târât agătaț de ușa autoturismului, pâmă când autoturismul s-a oprit. Șoferul a coborât rapid ca să ajute pasagerul căzut în mijlocul drumului. Vehiculele care se apropiau, inclusiv un camion, s-au oprit și ele.
Autoritățile au confirmat că pasagerul căzut pe șosea era un minor așezat pe bancheta din spate, care a încercat să coboare din autoturismul aflat în mers. Nu se cunoaște încă motivul pentru care acesta a deschis ușa vehiculului.