Un ciclist a cheltuit 7.000 de euro și a condus peste 1.700 km ca să-și găsească bicicletele furate. Poliția nu l-a ajutat
Damian Groves, în vârstă de 34 de ani, din Newcastle-under-Lyme, Marea Britanie, s-a trezit fără patru dintre bicicletele sale, în valoare de 42.000 de euro, pe 25 iunie.
Vrând să-și facă dreptate, bărbatul a pornit într-o călătorie în Europa ca să-și găsească bicicletele, scrie dailymail.co.uk.
În timpul vânătorii, acesta a angajat un detectiv particular și chiar a înălțat o dronă deasupra unei proprietăți din Leicester, acolo unde i se spusese că ar fi bicicletele sale.
Groves a oferit poliției numele a doi suspecți, însă ofițerii nu au reușit să ajungă la ei.
„Am dat poliției câteva nume și m-au spus că știu despre persoanele respective, dar că doar numele nu sunt suficiente. În acel punct am știut că trebuie să investighez singur. M-am gândit că poliția va fi nefolositoare”, a spus Groves.
Damian Groves este un ciclist cunoscut, la fel și partenera sa, Emily Smith.
În urma furtului, cei doi au postat pe rețelele sociale un mesaj în care au povestit ce li s-a întâmplat. Groves a fost contactat de o persoană care susținea că are toate cele patru biciclete, dar că cere o recompensă de 350 de euro ca să-i returneze una.
Disperat să-și recupereze bicicletele, Groves a lăsat banii pe o alee, dar nu a primit nimic în schimb.
Șantajistul și-a trimis apoi fiica la casa lui Groves ca să-i ceară 200 de euro, dar ciclistul i-a ignorat. Acesta a menționat că era sigur că acest bărbat îi are deoarece i-a dat foarte multe detalii despre vehiculul cu două roți.
A dat noile informații poliției, însă nu s-a ales cu nimic. Așa că a decis să angajeze un detectiv particular. Groves a primit un mesaj în care un ciclist din Ungaria i-a spus că a văzut biciclietele sale pe un site de vânzări din Polonia. Groves a confirmat faptul că erau ale lui, iar detectivul particular a reușit să afle că adresa celui care le-a postat era undeva în Leicester. În acel moment, aceștia credeau că bicicletele fuseseră vândute de către cel care le furase.
„Am ridicat o dronă deasupra grădinii lui din Leicester. Se pare că el locuia din Leicester, dar le vindea în Polonia.
Detectivul particular și-a făcut un cont fals și a încercat să aranjeze o întâlnire cu cel care avea bicicletele. Acesta le-a spus că vehiculele se află în Polonia, dar că le poate aduce înapoi. Nu se știe dacă bărbatul știa sau nu că bicicletele fuseseră furate.
Groves nu a vrut să-i ofere bani bărbatului și pe transport, așa că pe 18 august a plecat cu mașina către Varșovia, unde a ajuns 2 zile mai târziu.
„Am ajuns apoi acasă, uitându-mă la bicicletele mele și nu îmi venea să cred că s-a terminat. Mi le-am luat înapoi fără vreun ajutor din partea poliției”, a spus Groves.