Un camion plin cu băuturi s-a răsturnat și a luat foc pe A1. VIDEO
Your browser doesn't support HTML5 video.
”Pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 339, pe sensul către Deva, în apropierea localităţii Şibot, judeţul Hunedoara, un ansamblu rutier încărcat cu băuturi a acroşat parapetul median şi s-a răsturnat pe banda de urgenţă, apoi a izbucnit un incendiu”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, citat de News.ro.
Evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite, însă traficul rutier a fost oprit pe sensul către Deva pentru a permite lichidarea incendiului.
În zona accidentului s-a format coloană de autovehicule de aproximativ 2 kilometri, astfel că şoferii au fost sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.
Circulația a fost reluată după aproximtiv 3 ore.