Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un britanic cere să fie lăsat să bea lichidul maroniu din sarcofagul de 2000 de ani, deschis în Egipt

Solicitare bizară după ce arheologii egipteni au deschis vineri sarcofagul vechi de 2000 de ani în care au găsit trei mumii descompuse din cauza infiltrațiilor de apă.

Innes McKendrick, producător de jocuri video, din Surrey, Marea Britanie a lansat o petiție pe change.org ca oamenii să fie lăsați să bea lichidul maroniu în care au fost găsite scheletele, relatează Metro. Peste 6100 de oameni au semnat în 24 de ore petiția ciudată, lansată cel mai probabil în glumă. Explicația oferită de Innes pentru apelul care s-a viralizat - ”cei care vor bea lichidul vor putea să absoarbă puterea scheletelor și apoi să moară în sfârșit”.

Arheologii au fost dezamăgiți după deschiderea sarcofagului: înăuntru nu se aflau rămăşiţele lui Alexandru cel Mare așa cum se specula iar cele trei mumii din interior s-au descompus din cauza infiltrațiilor de apă.

Deschiderea sarcofagului a fost urmarită cu sufletul la gură de mulți entuziaști și pasionați de arheologie. "Sarcofagul a fost deschis, dar nu am fost lovit de niciun blestem", a declarat Mostafa Waziry, șeful Consiliului Suprem de Antichități din Egipt, ca răspuns la știrile care avertizau cu privire la nenorocirile pe care evenimentul le-ar putea declanșa. Muncitorii care lucrau la construcţia unei clădiri de apartamente din oraşul-port al Mediterană Alexandria au descoperit întâmplător, luna aceasta, un sarcofag sigilat, din granit negru, cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani.

Descoperirea sicriului de 30 de tone, cel mai mare scos la iveală în Alexandria, a dat naştere, în presa locală şi internaţională, speculaţiilor că ar putea adăposti rămăşiţele lui Alexandru cel Mare, fondatorul, în anul 331 î.Hr., al oraşului care îi poartă numele.

Ministerul antichităţilor din Egipt a respins cu tărie posibilitatea ca sarcofagul să adăpostească rămăşiţele lui Alexandru cel Mare, iar joi s-a dovedit că scepticismul oficialilor a fost justificat.

''Am găsit osemintele a trei persoane, în ceea ce pare locul de înmormântare al unei familii... Din păcate, mumiile din interior nu erau în cea mai bună stare de conservare şi s-au păstrat doar oasele'', le-a spus secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităţilor, Mostafa Waziri, reporterilor de la faţa locului.

Waziri a precizat că rămăşiţele s-au dezintegrat din cauza apelor menajere scurse de la o clădire învecinată, care au pătruns în interiorul sarcofagului printr-o mică fisură pe una dintre laturi.

Locul unde se află rămăşiţele lui Alexandru cel Mare, decedat în anul 323 î. Hr., în Babilon, rămâne în continuare un mister.

Sarcofagul din Alexandria este cea mai recentă dintr-o serie de descoperiri arheologice interesante scoase la iveală anul acesta în Egipt, printre care se mai află un mormânt cu o vechime de 4.400 de ani în Giza şi o necropolă antică în oraşul Minya, la sud de Cairo.

Mormântul din Alexandria, care nu purta niciun însemn, nu pare să fi aparţinut niciunui alt conducător important din perioada ptolemeică (332 î. Hr. - 30 î. Hr.), asociată cu Alexandru cel Mare, sau perioada romană care a urmat, a spus Waziri.

Perspectiva deschiderii sarcofagului a declanşat în presa egipteană speculaţii referitoare la eliberarea unui blestem cu o vechime de o mie de ani.

''L-am deschis şi, slavă Cerului, omenirea nu a fost distrusă'', a spus Waziri. ''Eu am fost primul care mi-am vârât capul în întregime în sarcofag... şi iată-mă în faţa voastră... nu am nimic.”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult