Un bătrân de 80 de ani are o factură de curent de 65.000 de euro. Ce a făcut în casă
Proprietarul unui imobil din Germania trebuie să plătească suma de 65.000 de euro ( 79. 000 de dolari) la factura de energie electrică pentru o plantaţie ilegală de canabis în clădirea sa, potrivit unei decizii date luni de o instanţă germană, relatează dpa.
Bărbatul, în vârstă de 80 de ani, care neagă că ar avea vreo legătură cu plantaţia de canabis, este acuzat că a contribuit la sustragerea de curent electric prin instalarea unui cablu foarte puternic în clădire, a indicat curtea districtuală din Dusseldorf.
Poliţia a descoperit în jur de 3.200 de plante de canabis în etajele superioare ale clădirii în urma unui raid care a vizat o bandă de biciclişti. Şeful bandei a negat orice legătură cu plantaţia de canabis.
Imobilul fără ferestre era alimentat cu un cablu de 10.000 de volţi şi era gestionat din spatele unor ziduri de beton solide de către un grup de vietnamezi, care trăiau în condiţii foarte grele.
Şeful bandei, în vârstă de 29 de ani, a fost deja condamnat la şapte ani de închisoare pentru trafic de droguri şi privare de libertate.
Proprietarul clădirii a mai fost investigat, lucrătorii de pe plantaţie identificându-l în fotografii.
Verdictul de miercuri nu este încă obligatoriu din punct de vedere juridic.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 25-04-2018 20:44