Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat venit să se vadă cu o femeie cunoscută pe internet a fost arestat pe aeroport. Ce au descoperit polițiștii | FOTO

Un turist german a fost arestat la Sankt Petersburg sub acuzația de contrabandă cu droguri, după ce a adus în avionul cu care a călătorit ursuleți gumați comestibili a anunțat marți Serviciul Vamal Federal (FTS), citat de The Moscow Times.

Bărbatul a fost reținut pe aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg, după ce un inspector vamal a observat în interiorul rucsacului său „o pungă rigidă de plastic cu inscripția „Fink green goldbears” și o imagine a unei frunze de canabis”.

Un test rapid a confirmat că cei șase ursuleți gumați negri și maro conțineau substanța psihoactivă tetrahidrocannabinol.

În imaginile publicate de angajați ai Aeroportului Pulkovo, distribuite de site-ul de știri RBC, se observă un oficial vamal întrebându-l pe german „Este medical sau nu?”, urmând apoi o lungă discuție despre natura ursuleților gumați.

Citește și
Politia Romana
Adolescentul prins cu droguri în rucsac, pe o stradă din București, a fost reținut de DIICOT. Băiatul ar fi furat substanțele

„Bărbatul a explicat că a cumpărat ursuleții în țara sa de origine și că îi folosește de obicei în timpul zborurilor pentru a putea dormi bine”, a precizat Serviciul Vamal Federal într-un comunicat de presă. Serviciul vamal a precizat că bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a sosit din Hamburg pentru a se întâlni cu o femeie pe care o cunoscuse online.

Tânărul de 38 de ani riscă până la șapte ani de închisoare dacă va fi condamnat pentru contrabandă cu droguri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult