Un bărbat nu mai poate să închidă ochii după o operație estetică
Galerie foto
Bărbatul vrea să îi avertizeze și pe alții să aibă grijă când merg să facă operații estetice. El a decis să apeleze la bisturiul unui specialist după ce mama copiilor săi l-a părăsit reproșându-i că tenul său este îmbătrânit. Din cauza vârstei, pielea își pierde fermitatea, începe să se lase, iar acest lucru este cunoscut sub numele de „obraji de hamster”. O persoană în această situație pare tot timpul obosită sau posomorâtă.
Astfel, în ianuarie 2019, Pete Broadhurst a suferit un lifting la gât, o blefaroplastie și o rinoplastie, notează Metro.
Încă de a doua zi, bărbatul a regretat că a făcut procedurile respective. După două săptămâni, el a mers să își scoată firele și le-a zis medicilor că își simte ochii foarte iritați. Pete Broadhurst susține că, în loc să-l examineze, medicii i-au spus că totul este normal și că aceste efecte secundare vor trece.
Apoi, un medic l-a trimis la alți specialiști și așa a ajuns să fie dignosticat cu ectropion, o afecțiune care presupune că ochii nu se închid complet atunci când persoana clipește sau doarme.