Un bărbat din Turcia a fost împușcat mortal de propriul câine. Devenise tată în urmă cu zece zile
Oricât ar suna de ciudat, exact așa s-a întâmplat, animalul apăsând cu laba declanșatorul armei, iar glonțul i-a provocat moartea lui Özgür Gevrekoğlu, conform cumhuriyet.com.tr.
Bărbatul se afla la vânătoare cu mai mulți prieteni în regiunea Samsun. Când era în mașină pentru a pleca în altă zonă, el a pus câinele în portbagaj, iar animalul a atins „declanșatorul puștii”, iar bărbatul a murit pe loc.
În urmă cu doar zece zile, tânărul devenise tată.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili dacă evenimentul - catalogat drept “aproape imposibil” - s-a întâmplat chiar așa cum au fost informați.
Sursa: cumhuriyet.com.tr, StirilePROTV
Etichete: vanatoare , bărbat împușcat
Dată publicare: 30-11-2022 10:14