Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat din Suceava, arestat după ce și-a lovit unchiul cu mașina. L-a dus acasă și a murit după 2 zile

Un bărbat a fost arestat, după ce şi-a lovit unchiul cu maşină, iar apoi l-a dus acasă fără a-i acorda îngrijiri medicale, acesta murind după două zile.

Un bărbat din judeţul Suceava a fost arestat pentru 30 de zile, după ce şi-a lovit unchiul cu maşina, iar apoi l-a transportat acasă şi, deşi victima se afla în stare gravă, nu i-a acordat îngrijiri medicale, abandonând-o. Bărbatul rănit a murit două zile mai târziu, transmite News.ro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pe data de 5 ianuarie, în jurul orei 19.30, un bărbat conducea o autoutilitară, iar la un moment dat a lovit un bărbat care se deplasa pe marginea drumului. Şoferul a luat persoana rănită în autovehicul, iar în acel moment şi-a dat seama că bărbatul rănit este unchiul său şi l-a dus acasă. „Deşi victima prezenta leziuni grave care nu-i permiteau deplasarea, având membrele inferioare fracturate, şi cunoştea că aceasta locuieşte singură, a lăsat-o fără supraveghere, fără a-i acorda minime îngrijiri medicale. Urmare a acţiunii inculpatului şi a imposibilităţii de a se interveni pentru salvarea vieţii victimei, aceasta a decedat la data de 7 ianuarie”, a transmis, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Bărbatul a fost arestat preventiv pe data de 26 ianuarie pentru comiterea infracţiunii de omor.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult