Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat din Suceava a furat o mașină de pompieri

O persoană necunoscută a furat o mașină de pompieri din Suceava, dar a abandonat-o la scurt timp și a fugit după ce a constatat că nu-i poate opri semnalele acustice. Autospeciala este veche de aproape 50 de ani, dar perfect funcțională.  

O persoană necunoscută din comuna suceveană Frătăuții Vechi a furat în noaptea de sâmbătă spre duminică mașina de pompieri a unității locale, dar a abandonat-o și a fugit după ce și-a dat seama că nu poate opri semnalele acustice, scrie Monitorul de Suceava.

Este vorba despre o mică autospecială fabricată în 1976, dar perfect funcțională și încă folosită de pompierii voluntari din comună.

”O persoană neidentificată până acum a încercat să fure autospeciala mică de pompieri din dotarea S.V.S.U. A reușit să producă daune autospecialei, făcând-o indisponibilă în caz de incendiu. RUȘINE!!!”, a transmis pe pagina sa de Facebook Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Frătăuții Vechi.

Citește și
politia de frontiera
A vrut să scape de ratele aferente unui leasing, dar polițiștii de frontieră l-au lăsat pe jos
Mașina își face treaba foarte bine și după aproape 50 de ani

Șeful SVSU Frătăuții Vechi, Ciprian Covașă, a precizat pentru sursa citată că pare a fi mai degrabă o glumă proastă a unui localnic. Hoțul a reușit să mute mașina doar un metru, înainte de a o abandona și a fugi pentru că nu era în stare să oprească semnalele acustice.

Șeful pompierilor din Frătăuții Vechi spune că, deși mașina este din 1976, pornește foarte ușor și este în continuare utilă serviciului voluntar din comună. Acesta a mai apreciat că pagubele produse la mașina de pompieri sunt minore, iar aceasta va fi reparată în zilele următoare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult