Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc îşi dă casa cu 2 etaje pe 100.000 de Biblii
Potrivit Monitorul de Suceava, Abel Viorel Cipeliuc Varvaroi vrea să îşi dea casa din Câmpulung Moldovenesc pe 100.000 de Biblii, pentru a se face misionar în Africa. Omul a muncit în Spania mai bine de două decenii şi a strâns bani ca să înalţe o clădire cu două niveluri, pe care a pus de curând şi un afiş cu textul „Fii pregătit! Isus revine!”
Contactat de Monitorul de Suceava, bărbatul a explicat: „am pus acest anunţ pentru că eu consider că revenirea Domnului Isus Hristos e foarte aproape, iar bunurile, casa mea, nu mai au nici o valoare. Am înţeles din profeţii că Domnul Hristos revine foarte curând. Aşa cum s-a profeţit când trebuia să se nască domnul Hristos, şi au ştiut doar trei magi care au citit din profeţii, şi s-au dus la împăratul Irod şi au întrebat unde este împăratul de curând născut, aşa este scris şi în Daniel şi Apocalipsa în timpurile în care trăim. Şi am înţeles că în foarte scurt timp revine Domnul Hristos. Deci problema este foarte, foarte serioasă”.
Omul vrea doar Biblii în engleză sau franceză, pe care ar urma să le ducă, într-o acţiune de misionariat, în ţări din Africa, dar şi în alte ţări „unde încă este foame de cuvântul lui Dumnezeu”. Varvaroi spune că tot din credinţă a construit, din banii lui, o biserică independentă, care nu ţine de nici un cult religios, în localitatea Benia din comuna Breaza. Biserica este una independentă şi se numeşte „Casa de rugăciune pentru toate popoarele”.
Sursa: Monitorul de Suceava
Dată publicare: 18-01-2018 12:01