Un bărbat din Bușteni și-a reclamat vecinul pentru construcții fără autorizație, dar a fost amendat şi el
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vecinul lui, în schimb, era acuzat că ar fi schimbat cursul unei ape și ar fi amenajat ilegal o zonă cu arbori și o vale în care pe vremuri regele Mihai juca golf. Primarul din Bușteni susține că l-ar fi amendat și pe proprietarul terenului cu pricina și că l-ar fi somat să sisteze lucrările.
Ștefan Vișinescu, reclamant: „Așa a fost înainte, vegetație copaci și ceea ce vedeți aici, iar acum puteți vedea ce minunăție de lucrare este aici și asta fară nicio autorizație. Betoane, fier, pământ excavat”.
Ștefan Vișinescu deține o proprietate în cartierul Piatra Arsă din Bușteni, o zonă ce părea un colț de rai. Până de curând, spune el, întrucât copacii au fost înlocuiți de betoane.
Ștefan Vișinescu, reclamant: „Aici juca regale Mihai golf, dacă vedeți toată zona asta în partea stangă, juca regele Mihai golf, iar terenul avea un drenaj făcut ca toată apa care se adună pe teren să coboare undeva în partea de jos a terenului, iar acuma prin excavarea și săpătura care a făcut-o el vrea să îndrepte terenul și atunci toate izvoarele trec pe sub casele noastre și e pericol să plecăm tot timpul cu terenul de aici.”
Construcția pare să le dea bătăi de cap și vecinilor. Apa adusă de pe versanți de ploi sapă acum la temelia caselor din zonă - spun oamenii.
Maria Nistorescu, vecină: „Vine apa, uitați curge nu știu ce a făcut el acolo că vine de sus înainte nu venea în halul ăsta, probabil că a săpat și se strânge apa și se rupe coasta.”
Așa că Ștefan Vișinescu a făcut reclamație la numeroase instituții. Administrația Bazinala Buzău – Ialomița i-a dat proprietarului terenului un avertisment și i-a cerut să remedieze situația. Iar garda forestieră verifică acuzațiile.
Administrația Bazinala Buzău – Ialomița: „Execuția lucrărilor de realizare a canalului ce preia apa pârâului Valea Stânii a fost efectuată fară solicitarea și obținerea în prealabil a avizului de gospodărire a apelor. S-a dispus persoanei reclamate să asigure curgerea pârâului Valea Stânii astfel încât în amonte să nu fi inundate terenurile învecinate.”
Viorel Mihalciou, Garda Forestieră Ploiești: „Nu se mai vede nici urmă de copac, nu putem constata, nu știm dacă lemnul a fost îngropat a fost transportat nu putem evalua nciun prejudiciu și atribuțiile în intravilanul localităților sunt limitate în ceea ce privește domeniul silvic.”
Cel care îl reprezintă pe proprietarul terenului recunoaște că au fost date câteva amenzi, iar acum lucrările sunt sistate până la obținerea tuturor avizelor.
Reporter: „ Practic ce amenzi ați luat până acum?”
Mihai Voicu, reprezentant proprietar teren: „10 mii de la primărie cu sistare de lucrare, care ați văzut că nu se mai lucrează.”
Reporter: „Iar de la ape?”
Mihai Voicu, reprezentant proprietar teren: „5.000 - 10.000 de lei că nu am avut aviz de la Apele Române.”
Reporter: „Dar cursul apei l-ați schimbat?”
Mihai Voicu, reprezentant proprietar teren: „Nu, cursul este exact este același curs, nu s-a modificat, nu s-a captat . Dar amendă a primit și Ștefan Visinescu, cel care a făcut sesizarea.”
Omul recunoaște că nici el nu avea autorizație și va suporta consecințele.
Ștefan Vișinescu: „Trebuiesc dărâmate pentru că amenda este de 5.000 de ron și demolare.”
Cei doi vecini sunt hotărați acum să își caute fiecare dreptatea în instanță.