Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un băiețel de 4 ani a devenit senzație pe Internet, datorită pasiunii ieșite din comun pentru legume

Your browser doesn't support HTML5 video.

Copiii mici nu sunt cei mai mari fani ai legumelor şi verdeţurilor - e un lucru ştiut de mulţi părinţi. Însă un băieţel de patru ani din Statele Unite ne dovedește că lucrurile nu stau chiar aşa.

Pasiunea lui pentru legumele proaspete l-a transformat într-o mică vedetă pe reţelele sociale.

Jack, din statul american Arkansas, a ajuns celebru pe Internet, datorită pasiunii sale ieșite din comun pentru... legume și verdețuri.

“- Ce este? - E varză kale. - Varza kale e bună pentru tine? - Da. - Ce conține varza kale, Jack? - Calciu. - Ce face calciul? - Întărește oasele”.

Părinții lui Jack cultivă legume și și-au învățat copiii încă de mici care sunt beneficiile unei alimentații sănătoase. Mama lui, de origine lituaniană, spune că grădina de zarzavat avea o importanță majoră în familia ei. Iar băiatul a primit chiar o carte despre nutriție, în locul uneia cu basme și povești.

“- Așadar, asta a fost cartea lui preferată de povești? - Da, absolut, în fiecare noapte... Încă îi place. Spune ‘Vreau cartea mea cu verdețuri’".

Tatăl lui Jack e cel care l-a făcut celebru pe copil. Într-o zi, a postat pe Tik Tok un filmuleț în care băiatul mănâncă un... nap.

“- Nap! - Nap? E gustos? - Da, dar are niște țărână pe el”.

Filmulețul a devenit viral în scurt timp și acum are peste 2,6 milioane de vizualizări. De atunci încoace, tatăl copilului a postat multe alte videoclipuri noi, toate la fel de drăgălașe, multe dintre ele cu peste un milion de vizualizări. Părinții spun că au de gând să continue să facă asta câtă vreme Jack rămâne cel mai mare fan al legumelor din grădină.

“- Am o roșie verde! - O să guști din ea? - E tare! - Dă-o surorii tale, ea o s-o mămânce... Ea mănâncă orice”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult