Un băiat de 16 ani din Suceava a ajuns la spital, după ce parașuta cu care a sărit nu s-a deschis complet
Băiatul a efectuat un salt controlat din avionul Antonov AN-2, în zona Aeroportului Salcea. El a sărit de la 1.200 de metri înălțime. Parașuta lui nu s-a deschis și a venit spre sol în mișcare de rotație, iar la aterizare a fost rănit.
Băiatul nu a deschis parașuta de rezervă, conform procedurilor, notează Monitorul de Suceava.
Minorul a fost preluat de o ambulanță SMURD și transportat la Spitalul Județean Suceava.
„Elevul era în timpul cursului, toți elevii fac un număr minim de salturi. Copilul se afla la al treilea salt, parașuta s-a deschis asimetric, nu a reușit să o controleze și a luat contact cu solul, în rotire.
Din ce ni s-a comunicat de la spital are o fisură de șold și urmează să fie externat, starea sa este stabilă”, a declarat Gabriel Andrei, directorul Aeroclubului „Grigore Baștan” din Suceava.