Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un avion a aterizat de urgență pe un aeroport din Spania din cauza unor pasageri băuți care au devenit violenți

Un zbor al companiei aeriene easyJet de pe ruta Manchester (Mare Britanie) – Tenerife (Spania) a fost deviat spre Lanzarote din cauza a „opt pasageri violenți” prezenți la bord, relatează Daily Mail.

Avionul a decolat din Manchester vineri, 29 septembrie, în jurul orei 7:00, și a aterizat în Lanzarote în jurul orei 1:20, ora locală.

„Echipajul zborului de la Manchester la Tenerife Sud ne-a informat despre prezența a opt pasageri violenți la bord”, au precizat controlorii de trafic aerian într-o postare pe o rețea socială.

Conform controlorilor, pasagerii violenți ar fi fost băuți, dar au fost cooperanți cu polițiștii după ce aeronava a aterizat la Lanzarote (Spania).

Patru dintre bărbați vor fi amendați și raportați la Agenția Spaniolă de Siguranță și Securitate Aeriană (AESA).

„easyJet poate confirma că zborul EZY2011 din Manchester către Tenerife din 29 septembrie a fost deviat spre Lanzarote, unde aeronava a fost întâmpinată de poliție din cauza comportamentului agresiv al pasagerilor la bord. Zborul a continuat apoi spre Tenerife”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriane.

Amenzile pentru astfel de încălcări pot varia între 50 și 40.000 de lire sterline, iar cei vinovați pot fi obligați să plătească costurile de deviere și pot chiar să primească interdicție pe viitor de a mai zbura cu compania aeriană în cauză.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult