Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un asistent medical, vindecat de Covid-19, bătut cu brutalitate de vecini: „Pleacă, ești infectat! Îți dăm foc la casă”

Un asistent medical din Argentina care s-a vindecat recent de coronavirus a fost internat, după ce a fost bătut de vecini în apropierea casei sale, de teamă că ar putea fi infectați.

Daniel Porro a fost diagnosticat cu Covid-19 pe 19 iunie și a petrecut două săptămâni în spital pentru îngrijiri medicale, transmite Daily Mail.

Câteva zile mai târziu el a fost externat, după ce un test i-a ieșit negativ și a decis să-și petreacă o perioadă în casa mamei lui, înainte de a se întoarce în locuința sa.

După ce a ajuns acasă, el a fost agresat și bătut de vecinii săi, care se temeau că se vor infecta din cauza lui.

„Pleacă, pentru că ești infectat! Îți vom da foc la casă, nu vrem oameni ca tine în orașul nostru”, i-ar fi transmis un vecin.

Citește și
taiwan
Lupte de senzație între membrii Parlamentului din Taiwan. Au împărțit pumni și au aruncat cu baloane cu apă. VIDEO

După ce a fost transportat la spital cu răni grave, ca urmare a atacului, unul dintre vecini i-a incendiat și locuința, iar mașina lui a fost furată și abandonată în apropiere.

În urma incidentului, autoritățile au demarat o anchetă și nimeni nu a fost reținut deocamdată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult