Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Turiștii au ales să-și petreacă weekendul la munte, însă nu au lipsit nici incidentele. Sfaturile salvamontiștilor montani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sezonul de schi s-a bucurat în acest weekend de atenția turiștilor în număr mare. Zăpadă e din belșug și majoritatea pârtiilor sunt deschise.

În plus, o parte dintre elevi sunt în vacanță, așa că mulți rămân și în zilele următoare la munte.

La prânz, în stațiunea Poiana Brașov, nimeni nu se grăbea să plece spre casă. Turiștii au vrut să se bucure de zăpadă și au amânat plecarea. În plus, elevii din zece județe ale țării abia au intrat în vacanță.

Femeie: „Ne putem bucura de frumusețea zăpezii. Doamne, sunt niște brazi atât de frumoși, încărcați de zăpadă și nu este foarte aglomerat, deci e numai bine de schiat”.

Bărbat: „E frumos că e zăpadă, ne distrăm, de asta am venit. Am plecat ca băieții”.

Citește și
PredealATV
Captură de excepție pentru Jandarmerie: a prins și amendat un "bizon de zăpadă" care mergea cu ATV-ul pe o pârtie din Predeal

Bărbat: „E foarte frumos. Ne bucurăm de vremea frumoasă. Nu, e în regulă și la telescaun”.

La doar trei ani, un copil a coborât pe schiuri din vârful Postăvaru. Bucuria a fost imensă.

Copil: „Am schiat. Da”.

Hotelierii spun că, datorită vacanței de schi repartizată pe județe, au clienți toată luna februarie.

Gabriel Roșca, administratorul unui hotel: „Avem drumuri mai libere, avem hotelurile puțin mai decongestionate, chiar și pârtia, nu mai sunt atât de mari aglomerările. Avem un grad de ocupare foarte bun, putem spune că cererea e undeva la 170%, hotelurile sunt pline”.

O cameră dublă la un hotel de patru stele, cu acces la spa și loc de joacă pentru copii, poate costa 750 de lei pe noapte, în Poiana Brașov, în comparație cu Azuga, unde o noapte la o cazare similară poate costa 650 de lei, iar în Sinaia, 700 de lei pe noapte, dar zăpadă e din plin și se schiază în toate stațiunile.

Schior: „În partea de jos e cam înghețat, dar aici sus e foarte mișto, e OK”. Schior: „Pentru mine e minunat, foarte alb. Am mers pe trei pârtii, am căzut de două ori, dar intersant”.

Câțiva turiști din Liban au vrut să experimenteze plaja la -7 grade Celsius, la cota 2000 din Sinaia. Turist: „Vrem doar să încercăm frigul. Doar de distracție. Nu e foarte frig, simt că nu e foarte frig. Pot să stau așa timp de o oră”.

A fost un weekend plin și pentru salvatorii montani. Zeci de persoane le-au cerut ajutorul, după ce s-au accidentat pe pârtie. În aceste condiții, salvamontiștii vă sfătuiesc să alegeți cu grijă traseele pe care mergeți, și să nu vă aventurați în afara pârtiilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult