Taximetrist din Hunedoara, reținut după ce a încercat să violeze o clientă. S-a salvat după ce a trimis un SMS unei prietene
Un taximetrist de 48 de ani din Hunedoara a fost reținut de polițiști după ce a sechestrat, a bătut și a încercat să violeze o clientă, care s-a salvat după ce a apucat să trimită un SMS unei prietene, care i-a alertat apoi tatăl, scrie Hunedoara Liberă.
Tânăra a fost luată de la o petrecere, iar taximetristul a dus-o la el acasă, în loc de adresa ce i-a fost indicată.
Tatăl fetei a putut să le spună polițiștilor doar porecla taximetristului, după care oamenii legii au reușit să-l identifice și să descindă la locuința acestuia.
Polițiștii au stabilit că aceasta a fost sechestrată în locuința bărbatului, unde a fost condusă de acesta cu un taximetru, în dimineața zilei de 24.09.2021 (în jurul orei 08.00) și ținută acolo împotriva voinței sale, arată sursa citată.
Tânăra, care s-ar fi aflat sub influența alcoolului, a încercat să se împotrivească în momentul în care și-a dat seama că va fi dusă la locuința bărbatului. Aceasta prezenta urme de violență pe suprafața corpului, motiv pentru care a fost transportată la UPU Hunedoara, pentru îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au scăpat-o pe fată de viol
„Prezumtivul făptuitor a fost condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor, în cauză polițiștii întocmind dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe și tentativă de viol. Polițiștii au stabilit faptul că persoana vătămată a refuzat să intre în interiorul locuinței bărbatului, context în care acesta a exercitat acte de violență asupra sa, conducând-o împotriva voinței sale în locuință, unde a încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, însă nu a reușit întrucât persoana vătămată s-a împotrivit și a reușit să solicite prin mesaje ajutorul unei prietene, care i-a alertat părinții tinerei, iar aceștia au sesizat Poliția. Ca urmare a intervenției prompte la fața locului a polițiștilor, activitatea infracțională a bărbatului a fost stopată, iar fapta de viol nu a avut loc”, a anunțat IJP Hunedoara.
Bărbatul de 48 de ani a fost încătușat și condus la sediul Politiei, iar victima eliberată din locuința acestuia.
În urma exercitării actelor de violență, victima a suferit leziuni care necesită, pentru vindecare, aproximativ 18-19 zile de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și depus în Centrul de Retinere și Arestare Preventivă Deva, iar astăzi va fi prezentat magistraților Judecătoriei Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: viol , hunedoara , taximetrist , clienti
Dată publicare: 25-09-2021 13:24