Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Târgurile de Paște din țară își vor deschide porțile. Autoritățile locale au cheltuit sume uriașe pe decorațiuni

Your browser doesn't support HTML5 video.

Iepuri uriași, ouă colorate, lumini în formă de fluturi și chiar Albă ca Zăpada și cei șapte pitici - sunt decorațiuni care se instalează în această perioadă în orașele mari din toată țara.

Mai multe târguri de Paște se deschid în aceste zile, cu o lună înainte de sărbătoarea ortodoxă. Autoritățile locale au cheltuit sume serioase pe decorațiuni. Totuși, nu atât de mari ca în alți ani. În Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, pregătirile sunt în toi. Tema târgului de Paște de anul acesta este una mai puțin obișnuită: "Albă ca Zăpada și cei șapte pitici". Gabriel Riza, artist: „Dacă vă uitați în spatele meu, căsuțele au gazon pe ele, floricele, ciupercuțe, sunt rupte puțin din poveste, sunt din lemn astfel încât să se încadreze cu ansamblul.” La un singur element se lucrează o zi întreagă. În centrul orașului Zalău tronează patru ouă roșii de aproape doi metri. Împreună cu alte decorațiuni au costat în total 11 mii de euro. Fată: „Nu aș pune decorațiuni de Paște, ouă așa mari, și aș investi. 11 mii de euro pentru niște ouă...” Femeie: „E frumos amenajat, ținând cont că urmează Sărbătorile Pascale.” În curtea interioară a Consiliului Județean găsim și ornamente mai... pestrițe. Printre decorațiunile de Paște a fost amplasat și un păun realizat din polistiren și cu flori în loc de penaj. Acolo, oamenii au acces doar două ore pe zi, pentru poze. Pentru copii s-au organizat câteva ateliere creative. Cristian Bîrsan, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj: „Cred că e o sumă care se practică pe piață, vorbind de o durată de o lună aproape. Copiii sunt încântați. Adulții își fac poze.” Și la Timișoara se deschide târgul de Paște. Decorațiunile au costat peste 450.000 de lei. Instalație de lumini în formă de fluturi a atras atenția privitorilor. Femeie: „Este foarte frumos. O să fie o atracție noaptea.” Femeie: „În fiecare an venim în Timișoara cu drag, anul trecut am fost tot de Paște. Sincer, mult mai frumos cu acei fluturași și iepurașul e deosebit.” Târgurile vor fi deschise până după Paște.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult