Tânăr din satul Drogu, prins cu droguri la vânzare. Culmea ironiei, în Brăila
Tânărul din satul Drogu, comuna Galbenu, județul Brăila, a fost surprins în timp ce vindea droguri, duminică seara. Potrivit polițiștilor, suspectul, în vârstă de 23 de ani, avea la el o doză de marijuana, un dispozitiv de mărunțire și un sul de hârtie pentru confecționat țigarete, relatează publicația Obiectiv de Brăila.
„În seara zilei de duminică, 24 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei l-au depistat, în localitatea de domiciliu, pe un tânăr în vârstă de 23 de ani, din satul Drogu, comuna Galbenu, care ar fi încercat să ofere spre consum droguri unei persoane.
În jurul orei 20.50, asupra tânărului de 23 de ani a fost descoperit și ridicat aproximativ 1 gram de droguri, posibil marijuana, un dispozitiv de mărunțire și un sul de hârtie pentru confecționat țigarete. Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila (SCCO)", precizează polițiștii de la IPJ Brăila.