Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Statuia unei sirene provoacă agitație în sudul Italiei. De ce o consideră unii „prea provocatoare”

Statuia voluptoasă a unei sirene amplasată într-o piață dintr-un sat de pescari din Puglia, în sudul Italiei, a stârnit rumoare pentru că este „prea provocatoare”.

Statuia a fost făcută de studenții de la școala de artă Luigi Rosso din Monopoli, înainte de a fi amplasată într-o piață care poartă numele cercetătorului Rita Levi-Montalcini, conform The Guardian, citată de Spot Media.

Opera de artă, care nu a fost încă inaugurată oficial, a devenit ținta ridicolului după ce fotografii făcute în timpul instalării au fost distribuite pe rețelele de socializare.

Actrița Tiziana Schiavarelli, stabilită în Bari, a scris pe Facebook că un prieten din Monopoli și-a exprimat „pe bună dreptate o anumită perplexitate cu privire la acest 'monument'”.

„Seamănă cu o sirenă cu doi sâni de silicon și, mai ales, cu un fund uriaș nemaiîntâlnit până acum la o sirenă. Cel puțin nu pe vreuna pe care o cunosc eu”.

Citește și
Actrița Pat Carroll, câștigătoare a premiului Emmy și vocea Ursulei din Mica Sirenă, a murit
Actrița Pat Carroll, câștigătoare a premiului Emmy și vocea Ursulei din Mica Sirenă, a murit

Schiavarelli a subliniat că nu are nicio problemă cu studenții de la Arte sau cu consiliul local, care a comandat lucrarea. „Dar sunt foarte amuzată de acest lucru... cine știe dacă va deveni o atracție în plus pentru turiști”, a adăugat ea.

Mai multe detalii despre acest scandal, pe Spot Media.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult