Stațiunile de pe Valea Prahovei au început să se anime. Dar încă mai sunt locuri libere pentru cazare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cei care nu s-au hotarât încă să plece de acasă, trebuie să știe că locuri de cazare încă mai sunt disponibile.
Drumul Național 1 a fost blocat total pe un sens de mers ceea ce arată clar că muntele a fost prima opțiune a românilor care au ales să plece de acasă de Paște.
Pentru cei care s-au oprit în stațiunile de pe Valea Prahovei, așteptarea în coloană a înseamnat cam trei ore. Drumul s-a lungit cu câteva ceasuri pentru cei care au trecut dincolo de Carpați, spre zonele agroturistice din Brașov, Sibiu, Covasna și Harghita.
Așteptarea din trafic este rasplatită din plin de liniștea și frumusețea peisajelor care îi întâmpină pe turiști. Scăldate în soare, pajiștile din Poiana Brasov s-au umplut cu floarea Paștelui. Este un motiv în plus ca turiștii să lungească plimbările pe potecile stațiunii.
Turist: „Priveliștea este superbă, vremea ține cu noi, vrem să urcăm cu telecabina”.
Turist: „Vrem să vedem împrejurimile, să vedem ce se întâmplă prin Brasov, să admiram natura. Foarte frumoasă natură aveți!”
Turist: „Azi am venit în Poiana Brașov și vrem să urcăm pe Postăvaru. Ieri am fost în Zărnești și la Plaiul Foii și am zis că dacă e vremea așa frumoasă să venim în Poiana Brașov”. Încă se găsesc locuri de cazare libere. La Sinaia de exemplu gradul de ocupare este de 75 la sută, iar multe pensiuni au prețuri care pornesc de la 170 de lei pe noapte, camera dublă. Hotelurile au oferit pachete de trei zile care includ, pe lângă cazare, și mese festive ori programe speciale pentru copii. În acest caz, prețurile pornesc de la 2.100 de lei de persoană.
Pasionații de schi vor putea petrecere Paștele pe pârtie. Pe Masivul Postăvaru încă sunt 30 de centimetri de zăpadă, iar la Sinaia, pe Platoul Bucegilor, stratul depășește un metru.