Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șofer beat din Vaslui, prins după ce s-a întors ca pieton la locul accidentului pe care l-a comis ca să vadă ce se întâmplă

Un șofer băut care a produs un accident în Huși și a fugit a fost prins după ce s-a întors ca pieton la locul faptei ca să vadă ce se întâmplă. Bărbatul era atât de beat încât polițiștii i-au pus fiola chiar dacă părea a fi un simplu gură-cască la accident.

Hușeanul în vârstă de 35 de ani a comis accidentul vineri, la volanul unei mașini înmatriculate în Marea Britanie, după care a fugit de la fața locului, scrie Vremea Nouă.

S-a întors ca pieton, 20 de minute mai târziu, pentru a vedea cum decurg cercetările la accidentul pe care tocmai l-a comis, dar era atât de beat, încât polițiștii de la fața locului l-au testat cu fiola, chiar dacă părea a fi doar un gură-cască.

I-au descoperit o alcoolemie de 0,81 mg/l și au aflat astfel că era chiar șoferul vinovat de producerea accidentului în care un bărbat de 40 de ani a fost rănit. Hușeanul a fost reținut pentru 24 de ore.

„Pe 7 octombrie a.c., la ora 8:40, Poliția Municipiului Huși a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Florilor din municipiul Huși, județul Vaslui. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii hușeni au stabilit că în aceeași dimineață, anterior apelului la 112, un pieton angajat în traversarea părții carosabile, bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Huși, ar fi fost acroșat de către un autoturism înmatriculat în Marea Britanie. Persoana aflată la volanul autoturismului implicat în evenimentul rutier, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Huși, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor, revenind, în calitate de pieton, la locul de producere, după aproximativ 20 de minute. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Huși, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei. Persoana vătămată a suferit leziuni ce necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, au comunicat reprezentații IPJ Vaslui.

Citește și
Accident Mureș
Un șofer beat care mergea cu viteză a lovit două TIR-uri și s-a răsturnat peste o țeavă de gaz

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult