Și-a umflat mușchii cu ulei de motor, dar abia acum a realizat greșeala. Ce s-a întâmplat cu „Popeye”. FOTO
Galerie foto
Kirill Tereshin, un luptător rus în vârstă de 24 de ani, a devenit cunoscut pentru bicepșii săi gigantici în comparație cu restul corpului. A primit porecla „Popeye”, dar spre deosebire de popularul personaj din desenele animate care mânca spanac pentru a căpăta forță, Tereshin și-a umflat brațele cu ulei de motor, potrivit Mundo Deportivo..
"Am început să merg la sală cu doi ani înainte să fiu chemat la serviciul militar. În armată, eram îngrijorat că voi avea greutăți și voi slăbi, așa că am decis să încerc ulei sintetic. Când am terminat serviciul militar, am început să mă transform și am făcut totul acasă.Mama mea era foarte îngrijorată de ceea ce făceam, dar acum suntem bine și știe că uleiul sintetic poate fi îndepărtat. La început am vrut să-l injectez în alte părți ale corpului meu, dar apoi au început problemele și am încetat să îl mai folosesc", a declarat Kirill Tereshin în urmă cu doi ani.
Acum, „Popeye” încearcă să repare greșeala pe care a comis-o în urmă cu câțiva ani și a decis să se opereze pentru îndepărtarea uleiului de motor din bicepși. Popeye a început o campanie de crowdfunding pentru a strânge bani și a suferit deja o primă intervenție chirurgicală.
"Am doar 24 de ani și sistemul meu imunitar susține în continuare această inflamație, dar chiar nu știu ce se va întâmpla în continuare. De aceea vreau să încep operația și să depășesc acest coșmar. Mi-am umflat brațele la 20 de ani pentru propria mea prostie. Nu m-am gândit la consecințe", a adăugat el.