Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sfârșit misterios. O cunoscută doctoriță din Iași, găsită moartă în București. Nimeni nu își explică ce s-a întâmplat

O apreciată doctoriță din Iași, profesoară și la Medicină, a fost găsită moartă în camera unui hotel din București, la scurt timp după ce a ținut o prelegere la un simpzion medical. Cauza decesului este un mister.  

Doctorul ieșean Gabriela Ștefănescu, profesor și la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, a fost găsită moartă în camera sa de hotel din București, unde participa la un simpozion național medical, scrie Ziarul de Iași.

Femeia în vârstă de 56 de ani nu avea urme de violență pe corp și nici nu era cunoscută cu afecțiuni cronice, astfel încât motivul morții sale subite rămâne un mister pentru toți cei apropiați. Corpul fără viață a fost descoperit de colega și prietena sa cea mai bună, de asemenea medic, care a venit îngrijorată la camera doctoriței întrucât aceasta nu mai răspundea la mesaje și nici la telefon.

Prof. univ. dr. Gabriela Ștefănescu se afla la București pentru Simpozionul Național de Boli Intestinale și Inflamatorii, care a avut loc la hotelul Crowne Plaza, unde era și cazată.

Vineri seara a ținut o prezentare excepțională, spun medicii de la simpozion, după care a mers în camera sa și nu a mai dat niciun semn.

Citește și
inecata
Descoperire șocantă în Satu Mare. O tânără de aproximativ 20 de ani a fost găsită moartă după ce s-ar fi înecat

Sâmbătă, prietena sa, deja foarte îngrijorată pentru că nu mai răspundea la mesaje și telefon de atâta timp, nu a mai putut sta și a mers cu cei de la recepție în camera ei, unde au găsit-o moartă în pat. Fără urme de violență pe corp, fără alte semne suspecte, fără nicio afecțiune cronică.

Trupul neînsuflețit al doctoriței a fost dus la IML București pentru cercetări amănunțite, iar poliția a deschis un dosar penal.

Comunitatea ieșeană este șocată. ”Gardă eternă ușoară, dragă Gabi!”

Comunitatea ieșeană s-a arătat profund afectată de anunțul morții doctoriței Gabriela Ștefănescu. Sute de mesaje curg pe rețelele sociale, iar oamenii nu înțeleg cum s-a putut ca un medic perfect sănătos să piară subit.

„Și eu mă întreb lucrul ăsta. Însă trebuie să așteptăm raportul celor de la medicină legală. Până una alta, este o moarte subită care urmează să fie investigată de cei de la medicină legală. E greu de spus, nu avea nicio boală, nu se știa cu nimic, probabil va rămâne o moarte subită. Nu cred că am putea avea surpriza să fi suferit de ceva, era un doctor în plină sănătate”, a declarat un medic din anturajul ei.

În absența unor afecțiuni patologice evidente, surse de la IML indică faptul că cel mai probabil a fost o tulburare paroxistică de ritm cu stop cardiac. Aceasta se referă la o problemă de ritm cardiac care apare brusc și poate duce la oprirea temporară a bătăilor inimii.

”Gabi, te iubim!”, au transmis colegii șocați de la Institutul de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iași, în timp ce medicii Institutul de Psihiatrie Socola și-au exprimat ”nemărginita durere” pentru moartea doctoriței Ștefănescu, iar Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași i-a spus un adio emoționant: ”Gardă eternă ușoară, dragă Gabi!”.

Îndrăgitul medic ieșean Gabriela Ștefănescu va fi înmormântat miercuri, 18 septembrie, la Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Bucium, Iași.

Ce spune poliția despre moartea misterioasă a doctoriței

”La data de 14 septembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 2 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 11.00, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o cameră din incinta unei unități hoteliere, situată în Sectorul 1, s-ar afla o persoană, posibil decedată.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității și un echipaj SMURD, care a constatat decesul persoanei în cauză, o femeie, în vârstă de 56 de ani.

Ulterior, cazul a fost preluat de către Serviciul Omoruri.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, a transmis marți Poliție Capitalei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult