Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Schimbările climatice creează meserii noi. Companiile caută experți în sustenabilitate. Ce salarii se oferă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Schimbările climatice modifică și nomenclatorul meseriilor. Companiile caută, mai nou, specialiști în Remedierea și Recuperarea Ecosistemelor sau Manageri de Sustenabilitate.  

Cum cererea depășește oferta, salariile anunțate sunt peste medie. Dar, pentru că sunt puțini candidați, multe posturi rămân neocupate.

Preocuparea în creștere pentru tot ce înseamnă sustenabilitate a dus la apariția unor noi specializări pe piața muncii.

De exemplu, se caută specialiști în amprenta de carbon. Aceștia ar trebui să măsoare emisiile de carbon ale unei companii, să analizeze sursele acestora și să dezvolte strategii pentru reducerea lor.

Un alt job abia apărut pe piață este cel de Consultant în Economie Circulară. Cel care ocupă postul se concentrează pe dezvoltarea de soluții pentru reducerea deșeurilor și reutilizarea lor.

Citește și
p
(P) Spațiul perfect pentru lucru de acasă: 7 sfaturi esențiale

Sunt însă multe astfel de meserii prietenoase cu mediul. 

Ana Călugăru - manager comunicare platformă de recrutare "Salariile sunt peste media pieței din acea industrie. Vorbim despre salarii care chiar în cazul juniorilor pot porni de la 4.500 - 5.000 RON, iar în cazul specialiștilor, bineînțeles, în funcție de nivelul de senioritate, pot ajunge la 15.000 - 20.000 de lei."

Deși aceste industrii se dezvoltă rapid și în România, universitățile nu au programe dedicate acestor domenii.

Grațian Mihăescu: "Un specialist în sustenabilitate poate să fie absolvent de comunicare sau poate să fie un absolvent de IT. Ideea e că genul acesta de programe, care au un impact social asupra orașelor, asupra comunităților, se nasc interdisciplinar și tocmai de aceea este greu pentru universități să aibă o curriculă interdisciplinară, pentru că e vorba despre mai multe domenii."

Cei care lucrează în prezent în domeniul sustenabilității au studii făcute în afara țării, iar companiile au început să plătească instructori care să formeze specialiști. Potrivit unui raport Forbes, până în 2030 ar trebui să existe peste 100 de milioane de așa-numite joburi verzi în întreaga lume.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult