Tânăr ucis în bătaie de fostul soț al iubitei sale, din gelozie. A fost lovit cu ciocanul până și-a pierdut cunoștința
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
L-a lovit pe partenerul femeii atât de rău, încât acesta a murit, după trei zile de stat în spital, la terapie intensivă.
Scena îngrozitoare a avut loc în comuna Oțeleni, din județul Iași. Tânărul în vârstă de 25 de ani a fost bătut și lovit cu un ciocan de trei bărbați.
Totul ar fi plecat de la faptul că victima era nemulțumită de decizia instanței de a da custodia copilului fostei lui soții. Bărbatul ar fi venit, pus pe ceartă în casa femeii. A găsit-o cu noul iubit și s-a enervat.
Situația a degenerat și victima s-ar fi luat la bătaie cu iubitul fostei lui soții. În scandal au intervenit alți doi săteni care au început să îl lovească cu pumnii și picioarele.
La un moment dat unul dintre ei ar fi adus din mașină mai multe unelte printre care și un ciocan. L-au lovit pe bărbat cu ciocanul până când și-a pierdut cunoștința.
Cea care a a cerut ajutor a fost chiar fosta soție care a fost de față la toată scena. Victima a fost transportată la spital, însă două zile mai târziu a decedat.
Acum, cei trei agresori, în vârstă de 21, 23 și 26 de ani, sunt în arest preventiv pentru omor și riscă până la 25 de ani de închisoare.