Șarpe exotic, prins de jandarmi într-o scară de bloc, la Timișoara. Ce au căutat pe telefon înainte să acționeze
Your browser doesn't support HTML5 video.
Șarpele găsit în scara de bloc face parte dintr-o specie care se găsește numai în America de Nord, Pantherophi. Este neveninos, iar pentru a afla acest lucru jandarmii l-au căutat mai întâi pe internet, pentru a-l identifica.
„Un echipaj de Jandarmerie a fost solicitat să intervină, joi seara, pentru a îndepărta din scara unui bloc un şarpe cu o lungime de peste un metru şi jumătate, care în mod evident nu era autohton. Intervenţia a durat şase minute, doar pentru că primele patru au fost necesare documentării pe internet pentru a afla dacă reptila este veninoasă sau nu. Pe baza semnalmentelor, jandarmii au stabilit că este din specia Pantherophi, originară din America de Nord şi nu este veninos", a comunicat Jandarmeria Timişoara, vineri, pe pagina de Facebook a instituției.
Cel mai probabil, șarpele era animalul de companie al unei persoane din zonă, iar dacă proprietarul nu va revendica reptila în perioada următoare, acest şarpe va ajunge să fie admirat de către vizitatorii grădinii zoologice, arată sursa citată.