Salina din România în care sunt cafenele, magazine și un restaurant. A fost redeschisă recent
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cursul pârâului Corund a fost deviat de specialiștii de la Apele Române, care au făcut și un canal de gardă, care să preia debitele mari de apă dulce.
În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, salina a fost luată cu asalt de turiști. Aceasta este printre cele mai spectaculoase saline din România pe care merită să le vizitezi cel puțin o dată.
După o lună de pauză, turiștii au putut intra din nou în inima pământului, printre munții de sare.
Turistă: "Am fost acum două zile și era închisă. E frumos, ne place, mai ales că sunt tot felul de activități, mai ales pentru cei mici".
În subteran sunt galerii, cafenele, magazine și chiar un restaurant, la 120 de metri adâncime.
Szabadi Tibor, ghid turistic Salina Praid: "Suntem la 120 de metri sub pământ , temperatura e 16 grade, suprafața vizitabilă e 12.000 de metri pătrați".
Turist: "Exact ca un orășel, cu cafenea, cu magazin de suveniruri".
Turist: "Am găsit deschis". Turistă: "Astăzi am aflat că s-a redeschis este frumos. Aș vrea să stau cât mai mult pentru că e foarte bun aerosolul". Aerul din subteran este o adevărată binecuvântare. Aerosolii salini vindecă bolile de plămâni și elimină toxinele din organism.
Turistă: "Este mult mai spațios. Aerul este foarte fain. Aici este mai mult și pentru distracție". Turistă: "E super frumos, sunt foarte plăcut surprins de locurile create de divertisment , de sănătate cât și de amabilitatea oamenilor. Ne simțim foarte bine. Aerul este foarte foarte plăcut".
Turistă: "Am avut emoții. Am fost în Peșterea Muierii și acolo am crezut că leșin. Dar ne place, e frumos".
Odată cu redeschiderea salinei pentru turiști, la Praid a fost reluată și exploatarea sării.
Sursa: Pro TV
Etichete: restaurant , cafenele , salina praid , magazine
Dată publicare: 17-06-2024 08:25