Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Românii s-au orientat către magazinele discount. Au crescut vânzările și numărul de clienți, din cauza inflației

Your browser doesn't support HTML5 video.

Din cauza scumpirilor din ultima perioadă, românii ajung tot mai des în magazinele de tip discount pentru că au prețuri mai mici decât supermaketurile clasice, sau oferă reduceri semnificative.

Vânzările au crescut cu 20 de procente anul trecut, față de 2020. Iar clienții au fost, în medie, cu 15 la sută mai mulți.

Scumpirile din ultima vreme i-au făcut pe oameni să caute produse mai ieftine. Acesta este şi motivul pentru care tot mai mulţi români preferă să îşi facă cumpărăturile din magazine de tip discount.

„E mai convenabil, mi se pare. Ce am cumpărat eu, esențe, ardei legume din astea. Ardeii sunt mai scumpi în alte părți”

„Eu de aici îmi cumpăr absolut tot. Fructe și legume, brânzeturi și carne. Sunt prețuri convenabile"

Citește și
Magazin haine
Încă un retailer german cu prețuri mici intră pe piața din România. Câte magazine deschide

„Mi-am luat niște iaurt, niște portocale, niște banane. Și mai am niște piept de pui – cam pentru ce ne trebuie acasă”, spun clienții.

În aceste magazine sunt mereu reduceri sau oferte pentru clienți. De pildă, cu cât crește numărul de produse cumpărate cu atât prețul pe bucată scade.

Elena Bejinaru, corespondent PROTV: „Am adăugat în coș ulei, făină, ouă, ciocolată și trei feluri de lactate. La casă prețul final va fi cu 10 lei mai mic decât în supermarketurile obișnuite. Economia făcută ar putea fi și mai mare, dacă am cumpăra mai multe produse de același fel.”

Mărfurile nu sunt ținute în magazii sau frigidere, ci direct pe rafturi, iar asta ajută la scăderea prețurilor.

Silviu Diaconu, director lanț de magazine discount: „Am putut vedea o creștere a vânzărilor cu circa 20% iar a numărului de clienți cu circa 15%. Avem o politică de reducere pentru volume mari.”

Şi în acest magazin de produse non-alimentare, care funcţionează tot în regim de discount, vânzările au crescut cu peste 30%.

Laura Maxim, profesor universitar FEAA Iași: „În condiții de inflație consumatorii tind să devină mai precauți și chiar să își modifice comportamentul de achiziție, orientându-se către produsele mai ieftine”

Iulia Pencea, director General Nielson România: „Îi face să se simtă că au făcut o alegere deșteaptă, că nu au fost păcăliți în decizia de marketing. Acești cumpărători tind să aibă un venit mai mic, familie mai numeroasă.”

În România se găsesc în total 600 de magazine de tip discount.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult