Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Românii care au ucis o capră la ZOO din Berlin, condamnaţi la închisoare

Românii au fost arestați la Berlin în februarie, după ce au fost identificați de polițiști drept cei care au ucis cel puțin două animale la Grădina Zoologică.

Doi români au fost condamnaţi miercuri de un tribunal german la zece, respectiv nouă luni de închisoare, pentru că au ucis o capră la grădina zoologică din Berlin, ei motivându-şi gestul prin faptul că le-ar fi fost foame şi că angajatorul lor nu le plătise salariile, relatează Deutsche Welle.

Unul dintre ei - care a primit pedeapsa cea mai mare - mai fusese condamnat în Germania pentru furt.

Cei doi români, ambii în vârstă de 29 de ani, au pătruns pe 18 februarie în parcul berlinez Hasenheide. Cel condamnat le zece luni de închisoare a ucis capra, în timp ce complicele său era atent ca să nu fie observaţi.

Ei au fost însă prinşi de poliţie, care a fost alertată de persoane ce au auzit ţipetele animalului. La proces şi-au recunoscut fapta, invocând însă că le era foame după ce nu mâncaseră de mai multe zile întrucât angajatorul lor nu le-a plătit salariile.

Citește și
Kristian Anton
Povestea lui Kristian, un tanar abandonat la nastere in Germania de parintii romani. Acum, a venit in tara ca sa-i caute

Cei doi români au venit la Berlin în luna ianuarie şi lucrau acolo ca muncitori în construcţii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult