Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Români implicaţi într-o reţea de trafic de droguri în Italia. Ce rol juca o gravidă

O grupare de trafic de droguri care acționa în orașul Lucca din Italia a fost destructurată de autorități. Din grup făcea parte și un român.

Membrii grupării vindeau droguri în mai multe zone ale orașului, precum și în cluburi de noapte și la domiciliile clienților. Aceștia recurgeau la amenințări și hărțuire în cazul în care nu își primeau banii, relatează Gazzetta di Lucca.

Operațiunea de destructurare a grupării a început în primăvară, iar până acum au fost confiscate două kilograme de marijuana, 284 de grame de hașis și 12 grame de cocaină. Cantitatea de droguri vândută este în realitate mult mai mare, au avertizat autoritățile.

În total, șase persoane au fost arestate în urma operațiunii. Printre acestea se numără și un român, Eduard Tinciu, în vârstă de 25 de ani, care se ocupa de aprovizionarea grupului cu cocaină.

De asemenea, o femeie în vârstă de 32 de ani a fost pusă sub arest la domiciliu, deoarece este însărcinată. Aceasta era iubita unuia dintre traficanți și îl însoțea pe acesta în momentul în care vindea droguri și ascundea o parte din marfă acasă, în mașina de spălat.

Citește și
cocaina
Traficanti romani de droguri, eliberati in Franta pentru ca nu vorbeau nicio limba straina

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult