Roabe cu șampanie, artificii și un carusel în mijlocul clubului. Cum au arătat petrecerile de 1 Mai pe litoral
Your browser doesn't support HTML5 video.
Fericiți au fost și cei care au ales festivalul din Costinești. În stațiunea tineretului, artiștii au adunat în fața scenei peste 40.000 de suflete, în fiecare seară. Și Vama Veche a fost plină de nostalgici încântați că vremea caldă le-a permis să rămână pe plajă până la răsărit.
Petrecerile din cluburile din Mamaia au arătat ca nişte festivaluri de muzică. Scene impresionante, decoruri masive şi nelipsitele artificii. Ca la o mare sărbătoare au ars făclii la fiecare roabă cu şampanie adusă. Preţul unei astfel de băi de alcool a pornit de la câteva mii de euro.
Unii clienţi au dansat în timp ce s-au dat într-un carusel luminat aflat în mijlocul clubului. Petrecerile au început devreme şi s-au încheiat foarte târziu. Inclusiv ziua cluburile au fost pline.
Răsfăţul celor care au petrecut aceste nopţi în Mamaia a continuat şi la hotel. Au avut un bar special amenajat pentru revigorare la micul dejun cu zeama de varză, murături, limonada sau ciorba de burtă.
A fost veselie mare și la Festivalul Beach Please organizat timp de patru nopţi, în Costineşti. O mulţime de tineri s-a adunat pentru rapperul american Sixty-Nine. Artistul şi-a aruncat hainele în public.
Și în Vamă au ajuns peste 10.000 de turişti. Deşi petrecerile au arătat diferit, toată lumea s-a distrat liberă.
Un grup de tineri a venit cu un minivan din 1989. Tinerii au modificat mașina astfel încât să poată sta şi pe ea. Tânăr: „Este o platformă făcută de noi să putem să depozităm chestii, bagaje, caiace, biciclete.”
Tânăr: „E un fel de mașină a lui Scooby Doo. E mașina misterelor și ce se întâmplă în ea…rămâne în ea.”
Alți tineri și-au organizat singuri petrecerea pe nisip. Au făcut un foc pe plajă și au instalat tabăra. Pe plaja din Vama veche sunt mormane de gunoaie. Începând de la sticle, doze, dar și tot felul de ambalaje. Am găsit și o grămadă de cenușă, semn că petrecerile au ținut până dimineața.
Dar pentru unii distracţia s-a terminat brusc. Procurorii DIICOT au fost pe urmele celor care făceau trafic de droguri. L-au reţinut pe un cetăţean străin după ce în camera lui au fost găsite 200 de grame de ketamină, dar şi ustensile folosite la porţionarea şi ambalarea drogurilor. Ofiţerii antidrog au interceptat inclusiv "meniul drogurilor", cu toate preţurile incluse, care a circulat în aceste zile prin mesageria online între dealeri şi clienţi.