Reducerea de 5%, temporară, a TVA-ului la gigacalorie, în discuție. „Orice reducere de venituri trebuie discutată cu UE”
Florin Cîțu a mai afirmat că a recomandat să existe o discuţie cu Comisia Europeană, pentru că este vorba de o reducere de venituri.
Preşedintele PNL a arătat că este o discuţie, o propunere ca timp de două luni de zile să fie redus, temporar, TVA-ul la gigacalorie, la 5%.
„Am recomandat o discuţie cu Comisia Europeană, dacă este ok, pentru că înseamnă o reducere de venituri şi orice reducere de venituri trebuie discutată cu Uniunea Europeană”, a spus el.
Cîţu a mai precizat că trebuie discutat dacă măsura este ok şi poate fi susţinută de la buget, şi atunci poate fi făcută.
Întrebat dacă această reducere va fi făcută şi la consumator, sau doar la factură, Florin Cîţu a arătat că ”iniţiatorii nu au venit cu această explicaţie, Ministerul Finanţelor propunând acest lucru.
„Eu mă uit doar dacă nu destabilizează bugetul, pentru că înseamnă o reducere de venituri, dar dacă această reducere poate fi compensată în altă parte, este o măsură bună”, a spus liderul PNL, adăugând că iniţial s-a vorbit despre o reducere a TVA-ului pentru două luni, dar poate fi şi de trei luni, dacă îi va ajuta pe cetăţeni, şi poate fi suportată de buget.