Răsturnare de situație în cazul primarului din Alba găsit spânzurat. Oamenii legii iau în calcul deshumarea cadavrului
Dosarul morţii primarului din comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba, găsit spânzurat la jumătatea lunii aprilie, nu s-a încheiat cu nicio concluzie cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba făcând cercetări pentru moarte suspectă, notează, sâmbătă Ziarul Unirea.
Conform jurnaliştilor locali, este luată în calcul inclusiv exhumarea cadavrului.
„În cauză se efectuează cercetări «in rem» pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă), prevăzută de dispoziţiile 192 C. Pen., dosarul fiind în lucru la Postul de Poliţie Vinţu de Jos, sub supravegherea procurorului criminalist”, a transmis, la solicitarea Ziarului Unirea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Jurnaliştii locali scriu, citând surse neoficiale, că este luată în considerare inclusiv deshumarea cadavrului, pentru a se face cercetări suplimentare şi pentru a se preleva probe.
Primarul urma să candideze pentru un nou mandatPrimarul Petru Ioan Barbu a fost găsit, în 16 aprilie, spânzurat într-o anexă a locuinţei sale. Edilul, ales pe listele PNL, urma să candideze pentru încă un mandat.
Jurnaliştii de la Ziarul Unirea scriu că edilul de la Vinţu de Jos a avut un dosar penal, dar în camera preliminară Instanţa a respins rechizitoriul şi, implicit, şi probele procurorilor.
”Edilul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni: abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, fiind invocat un prejudiciu în valoare de 400.000 de lei. Alături de acesta, au fost deferiţi instanţei un administrator persoană fizică şi firma deţinută de acesta”, notează sursa citată.