PSD a anunțat că începe construirea Autostrăzii Moldovei folosind o imagine din Rusia.FOTO
”Autostrada Moldovei începe azi!
Varianta de ocolire, la profil de autostradă, a municipiului Bacău este parte integrantă din autostrada Moldova (coridorul IX pan european). Este un proiect lansat în 2017, în timpul guvernării PSD, în valoare de 144 de milioane de euro, cu finanțare asigurată.
Ministrul Transporturilor, domnul Răzvan Cuc, va fi astăzi prezent începând cu ora 12:30 la începerea lucrărilor pe șantier”, a fost mesajul postat pe Facebook de PSD, vineri.
Ca ilustrație, PSD a folosit un muncitor rus, pe un șantier din Rusia. Poza este făcută de fotograful Aleksei Klementiev și este vândută ca fotografie de stoc, pe site-ul Shutterstock. Poate fi văzută AICI.
Aleksei Klementiev este, de regulă, fotograf de nunți și povestește că imaginea folosită de PSD a fost descărcată de peste 2.000 de ori de pe Shutterstock și folosită de instituții din toată lumea.