Prostituată româncă, condamnată la închisoare după ce și-a otrăvit un client în Franța
Românca a fost condamnată vinery la un an de închisoare pentru tentativă de otrăvire și înșelare a unui client în vârstă de 40 de ani, cu care avea întâlniri regulate, conform publicației lyoncapitale.fr.
Femeia l-a păcălit pe bărbat că are nevoie de 6.000 de euro pentru mama ei bolnavă din România, care ar fi avut nevoie de o operație urgentă la inimă.
În timpul unei întâlniri într-un restaurant, bărbatul a început să se simtă rău și a fost internat în spital, unde a petrecut patru zile.
„Testele au demonstrate că bărbatul a luat un medicament pentru schizofrenie, care era incompatibil cu un alt tratament pe care îl lua în acel moment, lucru care ar fi putut să îl omoare”, au anunțat medicii.
În urma acestui incident, bărbatul a depus o plângere împotriva prostituatei. Pe lângă fraudă și otrăvire, femeia a fost acuzată și că i-a jefuit apartamentul cu ajutorul unui complice.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: lyoncapitale.fr
Etichete: Franta , romania , prostituate , client , otravit
Dată publicare: 09-12-2019 11:02