Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Programul Fântânilor din Piața Unirii. Orele la care începe spectacolul de muzică și lumini, în fiecare weekend

"Simfonia Apei", spectacolul de apă, muzică şi lumini de la Fântânile Urbane din centrul Capitalei, revine cu cea de-a patra ediţie începând de vineri.

La cinci ani de la debutul spectacolelor oferite de Fântânile Urbane de la Piaţa Unirii, privitorii se vor bucura de dansul apei sub diferite teme, păstrând în centru valorile autentice româneşti, de la sport la oameni de ştiinţă sau artă. O tematică suplimentară anul acesta va celebra 120 de ani de la prima audiţie a "Rapsodiei Române" semnate de George Enescu. Astfel, vara aceasta va introduce şi tema "Rapsodia Apelor", care va include şi muzica celor mai cunoscuţi compozitori români. De-a lungul anului acesta, mix-urile tematice vor fi completate şi cu show-ul Pace, potrivit unui comunicat al Apa Nova, citat de Agerpres. De vineri, spectacolele Fântânilor Urbane vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia care vor rula în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, până la începutul lunii octombrie, după următorul program: în mai şi august, între orele 20,30 - 22,30/spectacolul începe la ora 21,00; în iunie şi iulie, între orele 21,00 - 23,00/spectacol de la ora 21,30; în septembrie şi octombrie, între orele 19,30 - 21,30/spectacol de la ora 20,00. Spectacolele durează aproximativ 45 de minute, iar accesul este gratuit. În zilele şi în intervalul orar în care au loc spectacole, traficul rutier va fi restricţionat pe bulevardul Unirii, segmentul cuprins între bulevardul Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântâni). Fântânile de la Piaţa Unirii, redeschise în anul 2018 după un amplu proces de reabilitare implementat de Apa Nova în baza obligaţiilor asumate prin Contractul de Concesiune cu Primăria Capitalei, sunt primele fântâni urbane care beneficiază de echipamente şi tehnologie de ultimă generaţie la nivel european în materie de divertisment cu apă, integrând elemente unice în Europa. În prezent, sistemul monitorizat complet digital permite controlul oricărei unităţi individuale din cele 44 de fântâni independente, dispuse pe o lungime totală de aproape 1,4 kilometri de-a lungul bulevardului Unirii. Fântânile reabilitate au fost recunoscute, omologate şi publicate în 2019 drept cel mai lung şir de fântâni coregrafice sincronizate din lume de Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy), având o suprafaţă a apei de 16.200 mp şi fiind unice prin modul de dispunere în centrul Capitalei. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult