Primăria din Iași este acuzată că a făcut o gafă. Ce a apărut pe un banner din oraș
Bannerul a apărut în oraș de ceva timp, iar oamenii s-au sesizat în legătură cu respectiva clădire.
În jurul acestei presupuse confuzii au apărut adevărate dezbateri. Mai multe persoane, inclusiv istoricul Sorin Iftimi, spun că, de fapt, pe banner este o clădire de pe strada Armenească din Chişinău. Aceasta ar fi fost confundată cu Palatul Camilli din Iaşi.
Și după lungi discuții pe rețelele sociale, oamenii au ajuns la concluzia că imaginea de pe banner ar fi fost preluată de pe o carte poştală care prezintă o vedere generală cu strada Armenească din capitala Republicii Moldova și că ar data de la începutul secolului al XX-lea.
"Într-adevăr, fotografia de pe acel banner este imaginea de pe cartea poştală din Chişinău. Probabil că au fost adunate mai multe imagini de acest gen. Cred că nu le-a fost foarte clară provenienţa imaginii. Din moment ce pe cartea poştală scrie Chişinău este evident, e clar", a spus istoricul, citat de Ziarul de Iași.
Pe de altă parte, primăria insistă că ar fi vorba despre o clădire de pe pietonalul Ştefan cel Mare.
"Este vorba despre un proiect sprijinit de Primăria Municipiului Iaşi prin montarea acestui banner. Este vorba despre proiectul ‘Te Iubesc, Iaşi’, realizat în parteneriat cu mai multe organizaţii neguvernamentale, care îşi doresc promovarea Iaşului şi a turismului în Iaşi.
Clădirea despre care este vorba este din Iaşi. Vă rog să vizitaţi pietonalul Ştefan cel Mare, vis-a-vis de Banca Naţională a României, unde o să puteţi vedea clădirea care aparţine de Episcopia Romano-Catolică din Iaşi, care a şi fost renovată", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Iaşi, Sebastian Buraga.
Pe bannerul respectiv apar opt imagini cu diverse monumente istorice și mesajul "Te iubesc, Iaşi".