Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primăria din Arad nu îi poate obliga pe cetățeni să dea jos aparatele de aer condiționat de pe fațadele clădirilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vrem o țară ca afară, dar să nu se schimbe nimic! Este valabil și când vine vorba despre amenajarea centrelor istorice din marile orașe, la fel ca-n occident.

La Arad, de pildă, primăria nu-i poate convinge pe locuitorii din zona veche să renunțe la aparatele de aer condiţionat, care atârnă pe fațade. Sunt inestetice şi strică farmecul clădirilor, spun administratorii urbei. Proprietarii nu cedează, așa că s-a ajuns în sala de judecată. Primăria a pierdut, în prima instanță.

Consiliul local Arad a adoptat o hotărâre în toamna anului trecut, prin care îi obliga pe cei care locuiesc în zona istorică a oraşului să demonteze aparatele de aer condiţionat de pe faţadele clădirilor. Oamenii au avut un termen de trei luni, în care să găsească soluţii. Doar ca cei vizaţi au susţinut că le este afectat dreptul la proprietate şi că hotărârea ar fi discriminatorie. Doi dintre ei au dat în judecată primăria şi au câştigat, în prima instanţă, anularea acestei hotărâri.

Florin Bornea, avocat: "Mulţi cetăţeni vor ajunge că fără aceste aparate de aer să nu mai poată locui în aceste locuinţe la fel este şi o măsură discriminatorie între vecini, pentru că cei cu geamuri la stradă nu vor putea să-şi asigure climatizarea faţă de cei care au geamurile în curte.”

Arhitecţii spun însă că există mai multe soluţii pentru mutarea acestor aparate de climatizare, astfel încât clădirea respectivă să-şi păstreze valoarea istorică.

Citește și
Primăria Arad vrea să alunge ciorile din oraş cu bufniţe false agăţate în copaci
Primăria Arad vrea să alunge ciorile din oraş cu bufniţe false agăţate în copaci

Arhitect: „Foarte multe clădiri din Arad şi din zona istorică au terasă, acolo avem soluţie de montare a unităţilor exterioare pe terasă, ducând toate traseele pe casa scării. Aceasta este soluţia corectă pentru a nu afecta faţada.”

Primăria a anunţat deja că va face recurs.

Călin Bibarț, primar Arad: „Nu pot să fiu de acord cu nimeni că putem să tolerăm aparate de aer condiţionat pe faţadele clădirilor istorice dacă trebuie adăugat de modificat, astfel încât să îmbunătățim o astfel de hotărâre. Avem toată deschiderea. Alt judecător vine şi spune că pot să stea aparatele de aer condiţionat pe clădirile istorice, nu cred că este normal.”

La Timişoara, un regulament interzice încă din 2013 aparatele de aer condiţionat pe faţadele clădirilor istorice. Proprietarii au fost nevoiţi să le mute în poduri sau să adopte soluţii moderne de aerisire. O parte dintre ei au fost amendaţi la acea vreme cu până la 10.000 de lei. Cei mai mulţi însă, le-au mutat de bună voie.

Gabriel Almajan, arhitect şef al municipiului Timişoara: „Sistemele de climatizare au fost întotdeauna adaptate astfel încât să nu fie aparente, să fie ascunse sau să fie amplasate în aşa maniera în spatele clădirilor, în curţile interioare, în zone special amenajate care nu strică ambientul zonei respective”

Faţada Palatul Lloyd din centrul Timișoarei - o bijuterie cu arhitectură eclectică cu influenţe secession - începe să fie dezvelita după ce clădirea a intrat într-un proces amplu de renovare. Găzduieşte Rectoratul Universităţii Politehnica, iar profesorii de aici au găsit încă de acum câţiva ani o soluţie modernă de răcire a aerului pentru a scăpa de aparatele inestetice.

Dan Daniel - prorector Universitatea Politehnică Timişoara: „În cazul nostru avem instalaţie cu ventilo-convectoare, care oferă şi încălzirea în timp de iarnă şi răcirea pe timp de vară, prin furnizarea unui agent de la o centrală în timpul iernii, respectiv la o centrală de ventilaţie în timpul verii. Acelea sunt montate ca şi caloriferele, în stilul clasic."

În ţările vestice, astfel de dezbateri nu mai există de mult. Amplasarea unităţilor exterioare ale aparatelor de aer condiţionat pe faţadele clădirilor istorice este strict interzisă. Chiar şi în cazul clădirilor noi, aparatele de aer condiţionat sunt mascate discret, pentru a nu afecta estetică imobilului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult