Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ploșnițele invadează locuințele românilor. Sunt greu de eliminat: „Pot sta nemâncate, ascunse, până la 6 luni”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pe lângă temperaturile insuportabile, oamenii se confruntă în această perioadă cu o altă problemă. Ploșnițele au apărut din nou în locuințe, de când se poate călători fără restricții.

Mulți aduc fără să știe în casă odată cu bagajele și acești paraziți periculoși. Ploșnițele se instalează în saltele sau în crăpăturile mobilei și sunt greu de stârpit. Ploşniţele de pat sunt insecte nocturne şi se hrănesc cu sângele gazdei. De cele mai multe ori, le aducem în casa din călătorii sau din spitale, şi se instalează în saltea, lenjeria de pat şi dulapuri. Elena Iulia Iorgu, cercetător, muzeul Grigore Antipa: „Oamenii care călătoresc, nu au mai luat contact atât de mult cu ele, au călătorit, şi au adus cu ei şi aceste ploşniţe. Ele sunt atrase de locuinţele oamenilor, se hrănesc cu sângele nostru, sunt active doar noaptea, trăiesc în spaţii foarte mici, crăpăturile paturilor, în crăpăturile mobilei. Ele sunt capabile să stea nemâncate, ascunse, până la 6 luni. După care tu zici că ai scăpat de ele şi după 6 luni revin sunt destul de greu de ucis, sunt sensibile la temperaturi de peste 50 grade Celsius şi la temperaturi joase, de minus 20.” Şedinţele de dezinsecţie sunt costisitoare, dar o singură intervenţie a unei firme specializate garantează rezolvarea problemei. Însă cei năpăstuiţi ajung să caute singuri soluţii ca să scape de ploșnițe. Constantin Paraschiv, director magazin accesorii de curăţat: „Substanţele chimice pe care le folosesc companiile care se ocupă de dezinfestare, sunt soluţii care funcţionează probabil în 50-60% dintre cazuri. Aceste soluţii nu sunt neapărat eficiente pentru că şi ploşniţele s-au adaptat. Sunt transportate şi din spitale, hoteluri, alte medii. O soluţie cu şoc termic, non-chimică non-invazivă poate fi utilizată în toate casele cu copii, căţei. Vorbim de 180 de grade Celsius. Aparatul reproduce mult mai uşor temperaturi de 150-180 grade, practic este un pistol care vine cu un adjuvant, o soluţie lichidă, care în momentul în care este dispersat, el omoară prin şoc termic undeva la 90% din ploşniţele adulte şi 100% dintre ouă, rămân întotdeauna 10% la sută, trebuie căutat foarte bine, în casă. Igiena strictă în timpul călătoriilor poate ajuta. În primul rând ar trebui să aveţi grijă să vă cazaţi doar în locuri curate și să vă asigurați că nu sunt prezente ploșnițe de pat acolo. Verificați bine bagajele înainte să vă întoarceți din excursii. În cele mai multe cazuri, insectele sunt transportate în valiză. De asemenea, hainele murdare ar trebui depozitate doar în recipiente sigilate. Lenjeria de pat ar trebui spălată săptămânal la temperaturi cât mai ridicate și uscată corespunzător. Muşcătura ploşniţelor poate provoca alergii la nivelul pielii sau erupţii cutanate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult