Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pierdere uriașă pentru aplicultori. Vremea extrem de rece de la începutul primăverii a ucis tot mai multe albine în România

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vremea extrem de rece de la începutul primăverii a afectat puternic albinele. O generație întreagă, apărută în februarie, a avut de suferit din pricina temperaturilor mici. În unele zone, apicultorii au pierdut și jumătate din familii.

La nivel național, mortalitatea a fost de cinci ori mai mare decât cea obișnuită în această perioadă, spun reprezentanții unei asociații de profil.

Un strat gros de zăpadă acoperea stupii unui apicultor din Iași, la începutul lunii aprile. Unii erau îngropați de-a binelea. Omului i-au dat lacrimile când i-a văzut. Relu Cojocar, apicultor: „A fost un fenomen de mortalitate foarte foarte mare, ceva ce nu s-a mai întâmplat. Am un prieten care a pierdut dintr-o stupină de 57 de familii a rămas cu patru familii”.

Pierderea este considerabilă la nivelul județului.

Petrică Ghinea face apicultură de zece ani, în Bacău. Spune că este pentru prima dată când noua populație de albine nici măcar nu s-a dezvoltat.

Citește și
Austin Bellamy
Cum arată un tânăr după ce a fost înțepat de peste 20.000 de ori de albine ucigașe, în timp ce curăța un copac. FOTO
Albinele au avut de suferit din pricina iernii blânde

Petrică Ghinea, apicultor: „Un stup care la vremea asta trebuia să fi fost cu 7-8 rame, eu îl am pe două şi trei rame. Coloniile de albine sunt lipsite de populaţie deşi mătcile ouă”.

În medie, 5% din toată populația de albine din țară ar fi pierit din cauza vremii extreme, spune președintele Asociației Crescătorillor de Albine din România. De cinci ori mai mult decât în mod obișnuit. Puietul nou n-a apărut, iar insectele din generațiile anterioare au murit.

În primă fază, albinele au avut de suferit din pricina iernii blânde, care le-a făcut să iasă din stup înainte să se refacă. Apoi, temperaturile scăzute de la începutul primăverii au afectat generația tânără.

Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România: „Odată ce au venit în albine acele temperaturi. Acel puiet a fost afectat, albina nu a mai eclozat, nu a apărut albina tânără. A dus la depopularea sau dispariția din stup a albinelor”.

În teorie, populaţia de albine se poate reface. Dar nu există garanţii, iar costurile sunt mari pentru apicultori. O familie de albine costă 500 de lei și este nevoie de cel puțin 50 pentru redresarea unei stupine. Astfel, apicultorii estimează că producția totală de miere va fi mai mică în acest an.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult