Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Peste 2000 de persoane au participat la Festivalul Străzii Lăpușneanu, din Iași. Totul s-a încheiat cu o bătaie cu flori

Your browser doesn't support HTML5 video.

Centrul Iașiului a vibrat dumincă, toată ziua, deși ploaia mocănească a fost cât pe ce să amâne un eveniment cultural mult așteptat.

Muzica fanfarei militare și glasurile zglobii ale copiilor, care visează să devină artiști, au încântat publicul. Ajuns la cea de a treia ediție, Festivalul Străzii Lăpușneanu a adunat peste 2000 de participanți.

Festivalul Străzii Lăpușneanu s-a derulat, și în acest an, în zona zero a Iașiului. Pe lângă concertele susținute de corul de copii al Ateneului și ateliere în aer liber, parada costumelor de epocă a atras toate privirile, în special a celor mici.

„Port o replică a uniformei domnitorului Țărilor Românești. Lumea mă vede și spune direct: Cuza și atunci trebuie țin standardul sus”, a declarat actorul Dumitru Florescu. Scopul evenimentului a fost acela de a scoate la lumină viața culturală a Iașiului.

„Încercăm să îl facem cât mai cursiv, cu mai puține momente moarte, dar, în egală măsură, să dăm o șansă tinerelor talente ale Iașiului”, a transmis Gheorghiță Rusu, organizatorul festivalului. Festivalul organizat de Ateneul din Iași s-a încheiat cu celebra „bătaie cu flori”.

Citește și
Rockada
Prima ediție a festivalului ROCKADA are loc în 24 septembrie, în club Quantic din București

„Strada Lăpușneanu era strada de promenadă de altă dată și, ușor, ușor reîncepe să fie, dacă vreți, ca un centru vechi al Bucureștiului, păstrând scara, bineînțeles, la Iași. Încercăm să scoatem ce e mai bun și să arătăm că și Iașiul are o stradă a lui”, a explicat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național Iași. Strada Lăpușneanu este una dintre cele mai vechi din Iași, primind această denumire de la domnitorul Alexandru Lăpușneanu, cel care a mutat capitală Moldovei de la Suceava la Iași, în anul 1564.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult